03
Vin, Mai

Eveniment

Partidul Social Democrat ştie să guverneze pentru români şi pentru România.

Este evident acest lucru şi nu trebuie decât să aruncăm o privire la ce s-a întâmplat înainte şi după guvernarea PSD din ultimii ani şi să facem o comparaţie.

La începutul lui 2017 Guvernul PSD a redeschis spitalele închise de Guvernul Boc sub atenta supraveghere a lui Traian Băsescu, preşedintele de la acea vreme. La Braşov, vreme de câţiva ani au stat cu lacătul pe uşă spitalele de la Codlea şi Săcele.

În 2020, Guvernul Orban, sub stricta coordonare a lui Klaus Johannis, a redus cu 23% bugetul Sănătăţii, iar PNL vorbeşte în programul de guvernare despre comasări şi desfiinţări de paturi în spitale.

Din păcate, chiar au existat politicieni care au considerat că alungarea cadrelor medicale din ţară este o bună politică de stat. Şi cu toţii ne amintim de perioada în care medicii şi asistentele noastre plecau cu sutele să lucreze în spitalele din Europa, în timp ce criza de personal din spitalele româneşti cauzează aproape în fiecare zi tragedii.

Politica noastră a fost să ne aratăm respectul faţă de echipele medicale.

Am mărit substanţial salariile medicilor şi asistentelor, în aşa fel încât să fie plătiţi corect pentru munca depusă, dar şi pentru a-i convinge să rămână în ţară. Şi am reuşit acest lucru.

În 2017, când am preluat guvernarea după Cioloş, pensionarii abia îşi duceau traiul de la o lună la alta, cu pensiile mici pe care le aveau. Drept urmare, soluţia găsită de PSD a fost creşterea punctului de pensie şi impozit ZERO pentru pensiile sub 2000 de lei.

Anul acesta, deşi avem o lege care obligă la creşterea cu 40% a pensiilor si dublarea alocațiilor pentru copii, Guvernul PNL refuză să o pună în aplicare.

În 6 decembrie trebuie să punem STOP guvernului Orban.” spune Răzvan Popa, candidatul PSD Brașov la Camera Deputaților.

 

 

Articol comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Brașov

CMF: 11200020

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: