06
Lun, Mai

Eveniment

Brașov TV a ales să reacționeze pentru binele comunității, să tragă un semnal de alarmă practic, după consemnarea declarațiilor șefei Direcției de Sănătate Publică a județului Brașov, doctor Andrea Neculau, în urma unor sesizări primite la redacție.

Anchetele epidemiologice din județul Brașov sunt întârziate, contacții pacienților infectați cu COVID-19 umblă liberi pe străzi și transmit, fără intenție desigur, virusul. Astfel, pericolul e la tot pasul!

Drept urmare, s-a depus o plângere penală împotriva D.S.P. Brașov, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.

De ce? Din cauză că legea este una pentru toți! NU oamenii sunt cei care trebuie alergați, acuzați și amendați în condiții de pandemie! Instituțiile statului, printr-un management de calitate, trebuie să funcționeze, domnule Iohannis, domnilor guvernanți!

NU mai arătați cu degetul spre cetățeni, pentru că exact ei sunt cei care au dus, duc și vor duce greul acestor vremuri.

Faceți curățenie în propriile „ogrăzi”, alegeți oameni capabili să facă față noilor provocărilor, nu puneți presiune doar pe personalul medical, tracasat și insuficient!

Asigurați transparența, NU numiți, în cazul județului Brașov de exemplu, un prefect ‘din cârpă’, pus și chemat la ordin pe la colțuri…

NU numiți în spitale directori medicali cărora le plac doar fotografiile în care ‘dau bine’ și care, apoi, șterg de praf închipuit haina fiecărui șef politic!

NU mai este timp pentru politică, este timpul să faceți cu adevărat ceva pentru acest popor, supus unor încercări grele!

Faceți în așa fel încât instituțiile să funcționeze conform legii, suplimentați urgent personalul în instituțiile sanitare, sprijiniți financiar toți factorii implicați, de la cadre medicale până la infirmiere și femei de serviciu care își numără, minut cu minut, măștile și costumele de protecție pe care trebuie să le folosească astfel încât să nu se îmbolnăvească, să nu-și îmbolnăvească familiile, prietenii ori cunoștințele!

Testați masiv, așa cum se întâmplă în toate statele civilizate, astfel încât medicii, asistenții și infirmierii să nu se îmbolnăvească! Definitivați anchetele epidemiologice în timp util, fără excepții, ca să nu favorizați răspândirea virului! În cazuri contrare, vom pierde definitiv lupta cu noul coronavirus!

NU mai ascundeți totul „sub preș”, cu uși închise în nas, dar și cu oameni care tremură că, în cazul în care spun adevărul, rămân pe drumuri!

Asigurați transparența, pentru că în astfel de momente nu este nicio rușine să ceri ajutor!

În condițiile generate de noul coronavirus, Brașov TV își arată disponibilitatea de a veni în sprijinul instituțiilor care luptă cu pandemia, al anchetelor epidemiologice de exemplu, prin dialog direct cu cetățenii.

Avem convingerea că și alte organizații sunt de acord să sprijine în mod voluntar orice acțiune menită să contribuie la combaterea răspândirii COVID-19. Comunicarea este, însă, elementul esențial! La Brașov, de la începutul pandemiei, aspect sesizat de presa locală încă din perioada stării de urgență, comunicarea reprezentantului guvernului cu cetățenii, prin intermediul jurnaliștilor, a lăsat și, în continuare, lasă de dorit! Așadar, asigurați transparența începând, în cazul județului Brașov cel puțin, cu președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, un prefect mai mult absent decât prezent încă de la începutul pandemiei!

Într-un război cu un dușman nevăzut, toți factorii implicați trebuie să colaboreze în adevăratul sens al cuvântului, să existe transparență și sprijin reciproc.

Există, se știe, instituții care nu funcționează în mod corespunzător, cu șefi aserviți politic. Lăsați campania electorală, domnule Iohannis și dragi guvernanți! Nu mai „cerșiți” voturi din cauză că, în curând, NU va mai avea cine să vă voteze… Uitați de campanie electorală, amintiți-vă de oameni, oameni, domnule Iohannis!

În fața lui Dumnezeu, precum și în fața legii, fără îndoială, toți suntem egali!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: