07
Mar, Mai

sursă foto: cnbc.com

Eveniment

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, s-a declarat încrezător, miercuri seară, că va câştiga scrutinul, în contextul în care este creditat cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal.

"Nu mă aflu aici pentru a declara că am câştigat, dar vreau să spun că, atunci când se va încheia numărarea voturilor, credem că vom fi învingători", a declarat Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, într-un discurs rostit din Wilmington, Delaware.

"După numărarea tuturor voturilor, am câştigat în Wisconsin la o diferenţă de 20.000 de voturi, practic diferenţa cu care Donald Trump a câştigat acest stat acum patru ani", a precizat Biden, exprimând convingerea că va câştiga şi în Michigan şi Nevada.

"Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania", a subliniat Biden.

Potrivit proiecţiilor realizate de Fox News, Joseph Biden a obţinut deja 264 de voturi în Colegiul electoral federal, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump, are 214. Victoriile lui Biden în Wisconsin şi Michigan reduc şansele lui Donald Trump de a atinge nivelul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal, un nivel necesar pentru a câştiga scrutinul prezidenţial, potrivit zf.ro. 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: