01
Mie, Mai

sursa foto: realitatea.net

Eveniment

Cererea DNA de ridicare a imunităţii pentru fostul ministru Nicolae Bănicioiu a ajuns miercuri dimineaţă la Camera Deputaţilor.

Aceasta va fi direcţionată către Comisia Juridică, unde documentaţia transmisă de DNA va putea fi studiată atât de deputaţi, cât şi de Bănicioiu. Apoi, fostul ministru va fi audiat, iar Comisia va da un aviz în privința cererii. Decizia finală aparţine plenului Camerei Deputaţilor.

Numărul 2 din Pro România, deputatul Nicolae Bănicioiu, a transmis marți, după ce procurorii au anunțat că vor cere Camerei Deputaților urmărirea sa penală pentru luare de mită și trafic de influență, că dorește să i se ridice cât mai repede imunitatea pentru că nu are nimic de ascuns și a precizat că nu va mai candida la alegerile parlamentare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat marţi că a transmis Camerei Deputaților cererea DNA de ridicare a imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită și trafic de influență pe lângă ministrul Sănătății din acea perioadă.

Procurorii fac o investigație care vizează suspiciuni de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din București și județul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, în calitate de ministru, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu.

Este vorba de numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice, precum și de alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

„Ulterior, aceeași persoană (N. Bănicioiu – n.r.) ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, arată DNA.

Cererii transmise de DNA către PÎCCJ i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric., notează stiripesurse.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: