20
Lun, Mai

sursă foto: forbes.ro

Eveniment

Europa, GRAV afectată de COVID.

Autoritățile de la Paris au raportat aproape 17.000 noi îmbolnăviri cu COVID-19 în doar 24 de ore.

Este cel mai mare număr de infectări pe care l-a înregistrat până acum Franța. De la începutul pandemiei peste 32.000 de francezi au murit din cauza noului coronavirus. De asemenea, în Marea Britanie s-au înregistrat 12.872 de cazuri în ultima zi, dublu față de ziua precedentă.

Franţa şi-a depăşit sâmbătă recordul de infectări zilnice, cu un număr de 16.972 de cazuri înregistrate în 24 de ore, au anunţat autorităţile franceze. Până în prezent, Franţa a înregistrat în jur de 32.000 de decese legate de noul coronavirus de când a început pandemia.

Purtarea măştii este obligatorie şi în exterior în multe oraşe franceze. În portul francez Marsilia, barurile şi restaurantele sunt complet închise. Şi la Paris există posibilitatea să se ia o astfel de măsură, în condiţiile creşterii numărului de cazuri noi de COVID-19, anunţă Agerpres.

Noi restricţii în Roma, după ce numărul de cazuri a explodat

Noi restricţii au fost introduse sâmbătă în Roma, pe fondul creşterii numărului de infectaţi cu coronavirus care a depăşit pragul de 2.500 în ultimele zile. 

De sâmbătă, în Roma şi în toată Regiunea Lazio, purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie.

Madridul a reintrat, de sâmbătă, în carantină. Restricțiile şi în alte 9 orașe din jurul capitalei Spaniei

Madridul a reintrat de sâmbătă seara în carantină, de aseară. S-au impus noi restricţii pentru madrileni. Barurile și restaurantele se închid la ora 22, ora locală. Nu sunt permise reuniunile mai mari de șase persoane. Peste 4.500.000 de oameni sunt afectați de restricții.

Totodată, restricțiile se impun și în alte nouă orașe din jurul capitalei Spaniei, potrivit romaniatv.net. 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: