20
Lun, Mai

sursă foto+video: I.P.J. Brașov

Eveniment

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acţiuni fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

"Astfel, la data de 02 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului,  polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali, au organizat și desfășurat cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase precum și în mijloacele de transport în comun de pe raza întregului județ Brașov.

De asemenea, au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 132 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au legitimat aproximativ 1.550 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă şi au verificat peste 220 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 148 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 127 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 15 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 6 pentru fapte de natură economică.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 28.000 lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: