20
Mar, Oct

sursă foto: digisport.ro

Eveniment

Gigi Becali a fost absent în ultima vreme din spaţiul public, fapt ce a ridicat multe semne de întrebare, patronul FCSB fiind cunoscut pentru numeroasele sale intervenţii TV, iar acum s-a aflat motivul.

Conform Stiripesurse, acesta s-ar fi infectat cu noul coronavirus şi, deși deține o clinică de oncologie, Becali a refuzat să fie tratat în spital, iar echipele medicale s-au deplasat la vila sa din Pipera.

Aceeaşi sursă susţine că şi mama latifundiarului, Alexandrina, ar fi fost infectată. Vestea vine după ce la FCSB a fost depistat un adevărat focar de COVID, 18 jucători şi membrii ai staff-ului fiind testaţi pozitiv, motiv pentru care, la partida din Europa League cu Backa Topola, clubul lui Becali a avut la dispoziţie doar 14 jucători.

Becali a contestat, inițial, existența COVID-19, iar ulterior a spus că el nu se va infecta și că nu va purta mască. La botezul nepoatei sale, Becali și familia sa au fost în biserică fără masca obligatorie în spațiile închise.

"Cu măştile, ca să ştie toată lumea. Eu nu pun mască. De ce? Nu că nu respect regula. Eu am, şi recunosc şi ăştia de la Ministerul Sănătăţii, că clinica lui Becali de oncologie e cea mai bună din România. Şi dacă am doctor specialist şi îmi spune: Domnul Becali... Şi nu fac propagandă împotriva... Doar spun ce îmi spun mie doctorii. Eu fac ce spun doctorii mei. Pui mască, scade oxigenul, scade imunitatea. Nu pun mască, să nu scadă oxigenul, să nu scadă imunitatea. Covid: vitamina C, vitamina D, zinc. Da, asta înseamnă covid, vitamina C, vitamina D, zinc. Fă-le p-astea şi ai terminat cu covid", a declarat Gigi Becali.

 

SURSA: romaniatv.net