21
Mar, Mai

sursă foto: infoanimale.net

Eveniment

Modelul de pe blana tigrilor e unica pentru fiecare individ, așa cum sunt amprentele pentru oameni.

Dungile, alături de culoarea portocalie a blănii, joacă un rol important în supraviețuirea felinelor, scrie National Geographic.

Cercetătorii au vrut să descopere ce rol are blana tigrilor, mai ales că acea culoare puternică nu poate fi camuflată atât de ușor în pădurile verzi din Asia. Cu ajutorul unor simulări pe calculator, experți din cadrul Universității din Bristol au demonstrat că aspectul inedit ajută felinele să vâneze.

În timp ce oamenii pot distinge mai multe culori, căprioarele - una dintre prăzile preferate ale tigrilor - pot vedea doar albastru și verde. Din moment ce nu pot distinge culoarea roșu, văd blana portocalie a tigrilor în nuanțe de verde, ce le permite felinelor să se camufleze mai ușor în habitat, potrivit Daily Mail.

“Dacă iei în considerare blana unui tigru (Felis tigris), ea pare portocalie unei viețuitoare ce poate distinge trei culori, în loc să pară verde,” a scris dr. John Fennell în studiul publicat în Royal Society Journal Interface. “Însă, așa cum am ilustrat, atunci când blana e văzută de un animal ce distinge doar două culori, aspectul tigrului e foarte eficient.”

Blana portocalie a tigrilor pare verde pentru prada lor preferată, ceea ce îi ajută să vâneze mai eficient. Mamiferele nu pot crește blana verde, așa că această metodă e o soluție inedităt de adaptare la habitat, potrivit digi-animalworld.tv.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: