06
Lun, Mai

sursa foto: I.S.U. Brașov

Eveniment

Accidentul s-a produs la ora 05.40, pe DN1, între localitățile Șercaia și Mândra.

,,Un autoturism, în care se aflau trei adulți și doi copii, a intrat intr-un parapet. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, două echipaje ale SMURD și două ambulanțe ale S.A.J. Brașov. S-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale, iar doi dintre adulți și cei doi copii au fost transportați la spital. Unul dintre adulți este în stare gravă. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. Bărbatul era inconștient și a fost intubat.”, potrivit I.S.U. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: