27
Sâm, Apr

sursa foto: ro.wikipedia.org

Eveniment

Comunicatul în care Academia Română îşi exprima îngrijorarea faţă de implementarea tehnologiei 5G în România, a fost înlăturat de pe site-ul instituţiei, decizie care nu a aparţinut Biroului de Comunicare, ci conducerii, a explicat un reprezentant.

Contactat telefonic de News.ro, preşedintele forului, istoricul Ioan Aurel Pop, a transmis că nu poate vorbi, apoi a revenit şi a spus că biroul prezidiului va formula un punct de vedere la 1 septembrie.

Academia Română a transmis joi că este preocupată cu privire la consecinţele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătăţii publice şi consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care România analizează aprobarea strategiei de implementare a reţelei 5G la nivel naţional.

Forul a avertizat că implementarea tehnologiei 5G fără o evaluare concretă a riscurilor şi vulnerabilităţilor poate avea grave consecinţe asupra sănătăţii populaţiei şi poate genera prejudicii sensibil mai mari decât avantajele şi a cerut o analiză ştiinţifică responsabilă.

Comunicatul emis joi de Academie a stârnit o controversă în mediul online, iar vineri el nu se mai răgăseşte pe site-ul instituţiei.

„Decizia trebuie discutată cu domnul preşedinte. Noi avem un alt site în lucru”, a răspuns pentru News.ro un reprezentant al departamentului de comunicare.

Ioan Aurel Pop a transmis, iniţial, că nu poate vorbi. „Va formula Biroul Prezidiului un punct de vedere în 1 septembrie. Nu am acum vreun comentariu”, a revenit el într-un mesaj.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: