19
Dum, Mai

sursă foto: edition.cnn.com

Eveniment

Preşedintele SUA, Donald Trump, a primit, luni, numărul de voturi necesare pentru învestirea oficială în poziţia de candidat al Partidului Republican, la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Cei aproximativ 330 delegaţi republicani reuniţi la Charlotte, Carolina de Nord, l-au desemnat pe Trump drept candidatul Partidului, în prima zi a Convenţiei Naţionale a acestei formaţiuni.

Unul câte unul, reprezentanţii republicani ai fiecăruia dintre cele 50 de state şi-au anunţat sprijinul pentru preşedinte. Pragul de 1.276 de voturi necesare pentru desemnare a fost atins la puţin timp după prânz, ora locală.

Potrivit AFP, la câteva minute după nominalizare, Donald Trump a ajuns la Charlotte.

Într-un mesaj pe Twitter, de la bordul Air Force One, el s-a arătat indignat că posturile de televiziune CNN şi MSNBC nu transmit în direct această procedură de vot, stat cu stat.

''Fake News! Iată cu cine trebuie să lupte Partidul Republican'', a scris Donald Trump pe Twitter.

Anterior, Mike Pence a fost la rândul său redesemnat de Partidul Republican drept candidat la funcţia de vicepreşedinte al SUA.

''America are nevoie de încă patru ani cu Donald Trump la Casa Albă'', a spus Mike Pence într-un scurt discurs, potrivit digi24.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: