03
Vin, Mai

Eveniment

Dacă asimptomaticii refuzau internarea până nu demult, acum refuză externarea, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Întrebat, la Oradea, dacă relaxarea din ultima vreme nu este periculoasă, ministrul Sănătății a răspuns: „Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condițiile în care avem un număr mare de cazuri, avem și o adresabilitate și o încărcare pe terapie intensivă. Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 de paturi complet utilate, 473 de cazuri la ATI. Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical”.

Tătaru a adăugat că autoritățile s-au confruntat, într-o primă fază, cu asimptomaticii care cereau externarea și nu voiau internare, acum se confruntă cu asimptomatici care, văzând evoluția bolii, refuză externarea.

„Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoașă”, a afirmat Nelu Tătaru.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: