21
Mar, Mai

sursă foto: medikatv.ro

Eveniment

România ar putea intra din nou în stare de urgență, la începutul lunii august, potrivit unui raport care a ajuns pe masa Comitetului pentru Situații de Urgență. 

Acest lucru se va întâmpla în condițiile în care numărul îmbolnăvirilor cu coronaviurs va continua să crească. Știm foarte bine că distanțarea fizică nu se respectă în mare parte, iar spitalele au rămas fără locuri la terapie intensivă.

Scenariul pesimist spune că România ar putea ajunge la un milion de infectări în septembrie. Totul depinde de modul în care evoluează epidemia, dar în România există o creștere exponențială, în analiza specialiștilor.

Potrivit scenariului, România ar putea înregistra luna viitoare între 2000-4000 cazuri grave. Cei care au participat la analiză au luat în calcul distanțarea socială și spun că în momentul în care vom respecta regulile vor scădea și cazurile de coronavirus.

Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% față de săptămâna trecută, iar prognoza realizată de o companie privată și predată Comitetului Național pentru Situații de Urgență arată că avem o creștere supra-exponențială a cazurilor de coronavirus în România.

Creșterea supra-exponențială va continua până când distanța socială va începe să crească. La actuala distanță socială și actualul prag (estimat) de siguranță, la 1 august am avea între 20.727 și 24.246 cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale. La terapie intensivă ne așteptăm să avem la 1 august, în aceste condiții, între 1.036 și 1.697 internări”, se arată în document.

Cifrele reprezintă o monitorizare zilnică a numărului de cazuri active și o prognoză a evoluției realizată după modele folosite la nivel internațional. Analiza a fost realizată de o echipa de cercetători coordonată de Mihai Pascadi, consultant în management.

Bilanț îngrijorător

Bilanțul infectărilor cu noul coronavirus în România se menține îngrijorător. Autoritățile au raportat, duminică, încă 767 de noi cazuri. Astfel că numărul îmbolnăvirilor la nivel național a depășit 37.000. Mai grav este că a crescut și numărul pacienților externați la cerere cu un test pozitiv. Vorbim despre aproape o mie de persoane. potrivit realitatea.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: