30
Mar, Apr

sursa foto: accentmedia.ro

Eveniment

Aproximativ 96.500 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 38.000 de mijloace de transport, dintre care peste 14.000 de tiruri, au efectuat formalitățile de control prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore.

Cea mai tranzitată graniță a fost cea cu Ungaria. Polițiștii de frontieră au constatat 48 de fapte ilegale săvârșite, atât de cetățenii români, cât și străini. Au fost descoperite, printre altele, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în țară care depășeau plafonul vamal admis, or suspecte a fi contrafăcute. Valoarea lor depășește 12.300 de lei. Amenzile aplicate se ridică la peste 26.000 de lei. Totodată, potrivit Poliției de Frontieră, nu s-a permis intrarea în țară a 25 de cetățeni străini, dar nici nu s-a permis ieșirea a 12 români, din diferite motive legale., notează rador.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: