05
Mie, Aug

sursă foto: I.S.U. Covasna

Eveniment

Pompierii militari au fost solicitați să intervină astăzi la un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, produs pe DJ121 între localitățile Imeni și Zăbala .

 În eveniment au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, iar șoferul unui autoturism a rămas încarcerat.

S-a pus în aplicare Planul Roșu de intervenție și s-au deplasat la fața locului un echipaj de descarcerare, cinci ambulanțe (1 SMURD și 4 SAJ) și o autospecială pentru transport victime multiple.

Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea persoanei rămasă încarcerată și asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

În urma evenimentului rutier, toate persoanele implicate au fost transportate la Unitățile de Primiri Urgențe din Sfântu Gheorghe și Brașov”, potrivit I.S.U. Covasna.