19
Dum, Mai

Eveniment

Mai mulți șoferi au fost prinși de polițișii brașoveni băuți la volan sau fără permis auto.

1. "Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 27 iunie 2020,în jurul orei 01.45, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe str. Calea București din mun. Brașov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 54 ani, care conducea un autovehicul pe str. Abatorului din mun. Brașov, jud. Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur.

În consecință, în ambele cazuri, conducătorii auto au fost conduși la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarelor penale constituite, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

2. Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul a trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 27 iunie 2020, în jurul orei 16.15, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, trei persoane, în vârstă de 30 (bărbat), 31 (bărbat), respectiv 50 ani (femeie), care conduceau autovehicule pe DJ131C. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculelor conduse, polițiștii au constatat faptul că niciuna dintre persoanele în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Procedându-se la testarea celor trei conducători auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale constituite, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor,

3. La data de 28 iunie 2020, în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 56 ani, care conducea un autovehicul pe str. Muntișor din mun. Codlea, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,90 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

4. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 27 iunie 2020, în jurul orei 20.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 30 ani, care conducea un autovehicul pe str. Republicii din orașul Rupea, jud. Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: