28
Dum, Apr

sursă foto: digi24

Eveniment

În ultimele 24 de ore au intrat în ţară de trei ori mai mulţi oameni faţă de media zilnică.

În ultimele 24 de ore, peste 16.000 de persoane au revenit în ţară prin Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, de trei ori mai multe faţă de media zilnică din perioadele obişnuite, astfel că la aceste puncte se aşteaptă în continuare chiar şi două ore pentru tranzitare.

Aglomeraţia s-a menţinut constant de luni de la ora 00:00, adică momentul din care sunt exceptate de la măsura intrării în carantină sau izolare persoanele care sosesc din mai multe ţări europene aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei. 

În 24 de ore, respectiv de luni ora 00:00 până marţi ora 00:00, prin PTF Nădlac II (autostrada pan-europeană) au intrat în România 10.700 persoane cu 3.500 de mașini.

Prin PTF Nădlac I (DN 7), au intrat 5.500 persoane, cu 1.700 de autovehicule. Aceste valori sunt de trei ori mai mari decât în perioadele obişnuite şi apropiate de cele din sezonul estival, când mulţi români care lucrează în străinătate vin în ţară pentru a-şi petrece concediile alături de familii, potrivit romaniatv.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: