28
Dum, Apr

sursă foto: princesstravel.ro

Eveniment

După trei luni de întrerupere aproape totală, cerul Europei va fi străbătut din nou de avioane cu pasageri.

De acum, şi românii pot zbura către 17 state europene, fără grijă că la întoarcere trebuie să intre în izolare. Doar că repornirea curselor nu este chiar simplă.

Zborurile nu pot fi reluate peste noapte din simplul motiv că niciunei companii aeriene nu i-ar conveni să zboare la început cu avioanele goale. Prin urmare, operatorii își iau o rezervă de câteva zile înainte pentru a le permite potențialilor pasageri să își cumpere bilete. Tocmai de aceea nicio companie nu s-a grăbit să deschidă zboruri spre destinațiile ieșite de sub restricții.

În acest context, compania națională Tarom a pregătit reluarea următoarelor curse regulate. De miercuri, 17 iunie, va începe să zboare din nou spre Frankfurt.

Pentru început vor fi operate doar două curse săptămânal, urmând ca frecvența să crească după 30 iunie. Din 19 iunie vor fi reluate zborurile spre Munchen și Viena. De-abia după 1 iulie, Tarom și-a propus să reia operarea curselor regulate către Sofia, Salonic, Praga și Budapesta.

Din același motiv, și compania Blue Air își va relua cursele regulate tot de la 1 iulie.

La fel au decis și cei de la Ryanair, care vor începe să zboare din nou spre și dinspre țara noastră tot de la 1 iulie.

Pe de altă parte, compania Lufthansa va relua zborurile din Frankfurt și Munchen la București din 16 iunie. În primă fază va fi operat un zbor comun Frankfurt-Munchen-București iar apoi fiecare destinație va fi deservită separat, zilnic spre Frankfurt și de 5 ori pe săptămână spre Munchen.

Austrian Airlines permite deja rezervări pentru zboruri pe relația Viena-București-Viena ce vor fi efectuate zilnic începând din 18 iunie.

Și Swiss Air își va relua cursa Zurich-București de vineri, 19 iunie, pentru început de patru ori pe săptămâna.

Pe lângă aceste zboruri, la București fuseseră reluate deja curse spre Praga cu Czech Airlines sau spre Atena cu Aegean Airlines. De asemenea, Tarom a operat pe toată perioada pandemiei și va continua să opereze zborul București-Atena și recent a reluat mai multe curse interne.

Totodată, companiile Tarom și Blue Air vor opera în această perioadă mai multe zboruri speciale către destinații din țări aflate încă sub restricții precum Italia, Spania, Franța, Marea Britanie sau Irlanda. Cei care doresc să rezerve bilete pentru aceste zboruri o pot face pe site-urile celor două companii, dar trebuie să știe că la sosirea în România vor fi nevoiți să între în izolare pentru 14 zile.

Trebuie precizat că decizia finală de operare a zborului aparține companiei aeriene care poate anula cursa în ultimul moment de pildă dacă nu are suficienți pasageri, potrivit stirileprotv.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: