03
Vin, Mai

sursa foto: b1.ro

Eveniment

UPDATE

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că în şedinţa C.N.S.U. a fost adoptată în unanimitate hotărârea de prelungire a stării de alertă pe tot teritoriul ţării pentru 30 de zile, începând cu 17 iunie.

Orban a precizat că vor putea fi oficiate slujbe în interiorul bisericilor. Patriarhia România şi-a exprimat marţi mulţumirea faţă de decizia Guvernului de a permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor şi a transmis că vor fi respectate „exemplar” regulile sanitare şi că este esenţial să recuperăm „constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieţii noastre sociale”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Guvernul Orban se reunește, marți, la ora 12:30, în ședință.

Guvernul urmează să adopte o Hotărâre prin care va prelungi starea de alertă cu 30 de zile.

Ședința de Guvern este precedată de o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Premierul Ludovic Orban a declarat referitor la acest subiect, duminică, într-un interviu la B1 Tv, că decizia de prelungire a stării de alertă nu este "o decizie politică", ci una fundamentată în baza unor evaluări.

"Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile", a afirmat Orban.

Întrebat ce se întâmplă dacă PSD, majoritar în Parlament, votează împotriva prelungirii stării de alertă, şeful Executivului a spus: "Înseamnă că nu va mai fi stare de alertă".

Totodată, el a precizat că rămâne restricţionat "în general cam tot ce se desfăşoară în spaţii închise şi presupune prezenţa unui număr mare de persoane şi o durată de timp mare petrecută". În această categorie sunt incluse slujbele religioase în interior, spectacolele în spaţii închise şi locurile din interiorul restaurantelor”.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: