04
Sâm, Mai

sursă foto: zi-de-zi.ro

Eveniment

Un bărbat de 35 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime.

„La data de 13 iunie 2020, în jurul orei 10.00, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 35 ani, care desfășura lucrări la fațada unui imobil amplasat pe raza municipiului Codlea, a fost implicat într-un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că bărbatul în cauză, în timp ce se afla în timpul programului de lucru, s-ar fi precipitat de la etajul 3 al clădirii.

Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul persoanei.

Cadavrul urmează să fie ridicat si transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului de muncă”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: