02
Joi, Mai

sursă foto: ziarpiatraneamt.ro

Eveniment

În data de 5 iunie, în fiecare an, se celebrează Ziua Mondială a Mediului.

Acest eveniment a fost instituit de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1972 și reprezintă elementul cel mai important al Programului Națiunilor Unite.

"Evenimentele organizate cu această ocazie se desfășoară în jurul unei teme, recomandată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care reprezintă autoritatea globală de mediu la nivel mondial și care promovează implementarea coerentă a dezvoltării durabile în cadrul sistemului ONU, încurajează parteneriatul în domeniul protecției mediului, informând şi dând posibilitatea naţiunilor şi popoarelor de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii fără a o compromite pe cea a generaţiilor viitoare.

Sloganul Zilei Mondiale a Mediului în acest an este ”Pentru Natură” și atrage atenția asupra faptului că toate ființele vii de pe Pământ sunt conectate în rețeaua vieții.

Pentru a ne îngriji de noi înșine, trebuie să avem grijă de natură, să o menținem curată și să acționăm în acest sens. Natura, economia și sănătatea oamenilor sunt interconectate, astfel încât trebuie să identificăm cele mai bune opțiuni de politică în domeniul protecției mediului”, a declarat Ciprian Băncilă, director executiv al APM Brașov.

Mesajul pe care APM Bașov dorește să il transmită cu această ocazie este de a consțientiza importanța protejării mediului înconjurător, adoptarea unor atitudini prietenoase față de natură și efectele pe care dezvoltarea economică le poate avea asupra acesteia.

Activitățile pe care le desfășurăm în fiecare an cu ocazia acestui eveniment vor fi amânate pentru o perioadă favorabilă întâlnirilor cu elevii și toți cei interesați, având în vedere situația actuală", potrivit unui comunicat de presă.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: