26
Vin, Apr

sursă foto: fagarasultau.ro

Eveniment

 Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 și alin. 3 din Codul Penal.

"În fapt, la data de 26 mai 2020, în jurul orei 12.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 36 ani, care conducea un autovehicul pe str. Calea București din mun. Brașov, jud. Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Continuând cercetările în cauză, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus anterior de către o altă persoană, care i l-a încredințat bărbatului spre a fi condus, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au stabilit, cu ocazia cercetărilor efectuate, faptul că, bărbatul, în vârstă de 36 ani, ar fi condus autovehicule pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și la datele de 06.11.2019 și 10.11.2019, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente.

În urma probatoriului administrat, la data de 26 mai 2020, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Ulterior, la data de 27 mai 2020, instanța a dispus măsura arestării preventive a bărbatului pe o perioadă de 30 de zile", potrivit unui comunicat transmis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: