13
Lun, Mai

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Municipalitatea continuă programul de amenajare și reabilitare a terenurilor de sport din cartierele Brașovului.

Conform contractului semnat în data de 19 mai, anul acesta vor fi amenajate 8 noi terenuri de sport, dintre care 5 pentru fotbal, două pentru minifotbal și unul multifuncțional (baschet, volei etc.). La acestea se adaugă alte 13 terenuri de sport care vor fi modernizate, 7 de fotbal și 6 multifuncționale.

Lucrările constau în montarea unor suprafețe de joc din gazon artificial, care să respecte standardele de certificare FIFA, în cazul celor de fotbal, și FIBA (Federația Internațională de Baschet), în cazul celor multisport. Pentru terenurile existente, gazonul artificial va acoperi suprafețele de beton sau asfalt pe care se juca până acum.

Vor fi modernizate terenurile de fotbal din următoarele zone: str. Galaxiei, Aleea Muşeţelului, str. Pavilioane CFR 100, str. General Mociulschi, str. Tudor Vladimirescu, str. Codrul Cosminului, Pod Independenţei, precum și terenurile de sport multifuncționale de pe Aleea Muşeţelului, str. Petru Rareş, str. Codrul Cosminului, str. Pârâului, str. Lânii 50, prelungire str. Crinului. 

În cadrul aceluiași contract vor fi amenajate și 8 terenuri de sport noi, 5 de fotbal pe  str. C. Dobrogeanu Gherea, Pod Fartec, str. Hărmanului intersecție cu str. Ciceu, str. Ioan Popasu intersecție cu 13 Decembrie și în Dârste (intersecție Calea București str. Lacurilor),  două de minifotbal pe  str. Sânzienelor și la intersecția străzilor str. Ioan Popasu - 13 Decembrie, precum și un teren de sport multifuncțional pe str. Gării 17.

Primele lucrări de amenajare se vor face la terenurile de sport de pe străzile Independenței, Codrii Cosminului și Pavilioanele CFR.

Detalii contract

Contractant: Clarom Trans SRL

Valoare contract: 933.180 de lei

Descriere produse și lucrări:

Gazon teren de fotbal sau teren minifotbal

Gazonul monofilament pentru terenurile de fotbal va fi format din fire individuale realizate din polietilenă, în două nuanţe de verde imitând gazonul natural, având o durată de viaţă de minim 8 ani, care va respecta cerinţele certificării FIFA minim două stele, la un număr de 14 amplasamente.

Pentru un confort optim al jucătorilor, se solicită furnizarea şi montarea de suprafeţe de gazon sintetic cu înălţimea firului de minim 50 mm, având caracteristică de refacere după ce au fost călcate, memorând forma originală a fibrei.

Fibrele sintetice sunt susţinute parţial prin sprijinul adaosului de nisip cuarţos uscat şi granule de cauciuc EPDM cu forme sferice. Adaosul din granule de cauciuc şi nisip cuarţos uscat face contactul cu suprafaţa de joc plăcut şi sigur, reducând la minim riscul producerii de accidente.

Gazon teren multisport

Acest tip de gazon este potrivit și pentru jocul de baschet, și pentru alte jocuri (volei, tenis), fiind un gazon de tip „multisport“, care respectă norme internaționale în domeniu, inclusiv cele ale Federației Internaționale de Baschet (FIBA).

Potrivit reprezentantului Clarom Trans, Romeo Coman, gazonul artificial pentru baschet se bazează pe o tehnologie de umplere cu siliciu și fulgi de latex, care asigură o amortizare suficientă pentru ca jocul de baschet să fie plăcut, dar care nu împiedică dinamica obișnuită a mingii pentru acest sport.

Gazonul artificial multisport din polietilenă va fi format din fire individuale realizate din polietilenă, cu o înălţime de minim 20 mm, maxim 26 mm, şi va fi furnizat în două culori: verde şi roşu, având o durată de viaţă de minim 8 ani, care va respecta cerinţele certificării Uniunii Europene pentru practicarea baschetului sau tenisului.

Se va efectua operaţiunea de adăugare în straturi subţiri şi omogene a nisipului cuarţos uscat la cele 7 amplasamente.

Marcajele terenurilor vor respecta regulamentele oficiale pentru fotbal, baschet şi tenis după caz, şi se vor realiza prin inserarea/lipirea benzilor de gazon sintetic cu caracteristici similare gazonului de pe teren, de culoare albă, în lăţime de minim 8 cm, utilizând adezivi şi benzi de lipire compatibili recomandaţi de producător, asigurând o delimitare a suprafeţei câmpului de joc de cea a tuşelor de minim 0,9 m, funcţie de suprafeţele măsurate şi de împrejmuirile existente .

Culorile gazonului sintetic vor fi rezistente la acțiunea razelor UV și la condiţiile de mediu exterior permanent, având calitatea de scurgere rapidă a apei şi uscare rapidă.

Nu vor constitui un impact negativ asupra mediului, nu vor conţine substanţe, metale sau alţi compuşi toxici, fiind produse reciclabile la sfârşitul duratei de viaţă, care este de minim 8 ani.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: