21
Mar, Mai

sursă foto: Poliția Locală

Eveniment

Polițiștii locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului au descoperit zilele trecute un mare depozit ad-hoc de deșeuri provenite dintr-un cimitir!

Astfel, în zona de Sud-Est a orașului (în apropiere de Decathlon) au fost aruncate la întâmplare blocuri de beton, resturi de monumente funerare, coroane, etc.

În urma cercetărilor, anevoioase și de durată efectuate în baza unor informații obținute de pe unele cruci găsite la fața locului, agenții au reușit identificarea locului de unde proveneau deșeurile, și anume, din cimitirul Schimbarea la Față, din Parohia Blumana VIII - administrat de o societate comercială.

Polițiștii locali au aplicat agentului economic o sancțiune de 2.500 lei, conform HCL nr.149/2017, din cauza lipsei contractului de ridicare a gunoiului și deșeurilor, cu unul dintre operatorii de salubritate acreditați.

De asemenea, în urma discuțiilor de astăzi cu administratorul cimitirului, polițiștii locali au mai aplicat o sancțiune de 50.000 lei, conform OUG nr.195/2005, art. 96, alin.(1) pct.15, pentru degradarea mediului prin depozitările ilegale și i-au pus în vedere să curețe zona afectată.

Cu această ocazie, polițiștii locali i-au atras atenția administratorului de cimitir că acțiunile sale au adus atingere memoriei celor decedați, ale căror cruci au fost pur și simplu aruncate pe terenurile de la marginea orașului.

Poliția Locală și Serviciul Salubrizare din Primăria Brașov continuă și în următoarea perioadă monitorizarea depozitărilor ilegale de deșeuri, atât pe domeniul public, cât și pe domeniul privat.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: