09
Joi, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Evenimentul a avut loc în jurul orei 03:00, pe Bulevardul Saturn.

,,Un tânăr, de 25 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Saturn, ajuns la intersecția cu strada Uranus, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un stâlp. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză, polițiștii au constatat faptul că șoferul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca urmare a unei abateri anterioare la regimul rutier. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, se precizează într-uun comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: