03
Vin, Mai

sursa foto: ghidlocal.ro

Eveniment

De la jumătatea acestei luni, brașovenii au voie să se plimbe prin parcuri.

,,Municipalitatea va asigura toate materialele si soluțiile dezinfectante pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a si a XII-a în școlile din Brasov. Având în vedere măsurile de relaxare care vor intra în vigoare din 15 mai, dar și declarația premierului de astăzi cu privire la măsurile de relaxare, s-a luat decizia de a propune Comitetului Local pentru Situații de Urgentă ca, din 15 mai, să fie permis accesul tuturor brașovenilor în parcurile din municipiu, dar cu respectarea măsurile privind distanțarea socială. Astfel, dacă doi brașoveni vor să joace șah în parc, nu va fi o problemă, dar vor face acest lucru fără a fi înconjurați de chibiți. Această măsură de relaxare nu se aplică locurilor speciale de picnic, accesul în aceste zone fiind în continuare interzis. În ceea ce privește posibilitatea ca elevii din clasele a opta și a douăsprezecea să poată să fie prezenți în școli, începând cu data de 2 iunie, am avut o discuție cu inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, pe aceasta temă. Astfel, Primăria Brașov va pune la dispoziția tuturor unităților de învățământ tot ceea ce este necesar pentru protejarea elevilor și cadrelor didactice. Astfel, vom asigura măști de protecție, în funcție de numărul de elevi+cadre didactice și de numărul de zile în care aceștia vor veni la școală, vom dota toate unitățile de învățământ cu sisteme de măsurare a temperaturii de la distanță, vom asigura dispenserele și soluțiile necesare pentru dezinfecția mâinilor, săpun lichid și soluție pentru dezinfectia holurilor, claselor și băilor. Așteptăm, zilelea acestea, să primim numărul de elevi și cadre didactice care vor fi prezenți în luna iunie la școli, pentru a estima cantitățile necesare”, au declarat autoritățile locale.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: