17
Vin, Mai

sursă foto: romanialibera.ro

Eveniment

Turiştii care vor să-şi petreacă vacanţa pe litoral ar putea fi testaţi pentru coronavirus la intrarea în fiecare staţiune.

Aceasta este propunerea făcută de George Niculescu, prefectul judeţului Constanţa, după o întâlnire cu reprezentanţii patronatelor din turism.

Prefectul judeţului Constanţa a precizat că a făcut această propunere şi aşteaptă un răspuns din partea Ministerului Sănătăţii.

George Niculescu e de părere că dacă verificarea cu teste rapide s-ar extinde pentru toate persoanele care intră în stațiune, riscul de contractare a virusului ar fi foarte restrâns.

"Sper să se clarifice cât mai repede aceste chestiuni pentru ca operatorii economici să aibă timp să își ia toate măsurile, în cazul în care redeschiderea se va face curând. Vom trimite cât mai repede propunerile la minister. În ceea ce privește achiziționarea acestor teste pentru turiști, presupun că va fi un efort comun. Am văzut deschiderea din partea reprezentanților economici de a contribui pentru efectuarea acestor teste. Sunt costuri pe care ei și le asumă, tocmai pentru a aduce servicii de calitate și în condiții de calitate pentru turiști. De asemenea, trebuie compensate de niște măsuri fiscale, atât la nivel local, cât și la nivel central", a mai spus Niculescu, potrivit romaniatv.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: