20
Lun, Mai

sursa foto: Regia Pădurilor Kronstadt

Eveniment

Imagini impresionante au fost surprinse de o cameră de luat vederi, în toamna anului, în pădurile Brașovului.

,,Un cerb relaxat, un lup singuratic, un urs care cercetează zona sau un jder care se strecoară printre crengi. Acestea sunt câteva dintre bogățiile pădurilor noastre. Ne bucurăm de ele, de fiecare dată când descoperim imaginile surprinse de camerele de monitorizare.

Într-o perioadă scurtă – două luni, în toamna anului trecut, o singură cameră de luat vederi a reușit că surprindă patru animale din pădurile Brașovului. Acestea sunt doar câteva cadre dintr-un volum mare de date pe care le analizăm și le arhivăm. Vor urma și altele pe care vi le punem la dispoziţie, astfel încât să ne bucurăm împreună de spectacolul naturii.

Avem un ecosistem sănătos în pădurile Brașovului, iar misiunea noastră este să îl conservăm!”, se precizează într-un comunicat de presă al autorităților locale, remis redacției.

Video găsiți AICI


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: