20
Lun, Mai

Eveniment

Un gest caritabil, umbrit de autorități.

Defrișarea în România este la ea acasă. Ne aflăm într-o perioadă de accelerare a tăierilor de arbori, în țara noastră, dar asta nu împiedică autoritățile din Brașov să continue.

De această dată reprezentanții Pădurilor Kronstandt au fost solicitați să taie zeci de copaci din curtea Spitalului Județean Brașov, acolo unde s-a luat decizia să se instaleze o structură modulară, o extensie a secției de ATI.

Deși putea fi amplasată la Sala Sporturilor sau în alte curți ale unităților spitalicești, autoritățile brașovene au hotărât să taie 35 de arbori și astfel, să distrugă și ultima zonă verde din curtea Spitalului Județean.

Directoarea Direcției de Sănătate și Asistență Medicală din cadrul Consiliului Județean Brașov, Adelina Văsioiu a declarat pentru brasovtv.com că "decizia de a instala un spital modular, chiar în curtea unității medicale, este pentru că acolo se află întreaga resursă umană specializată pe Terapie Intensivă".

În acest caz se aplică cu brio proverbul, "Dacă nu se duce Mohamed la munte, vine muntele la Mohamed".

Noul spital modular va face ca numărul paturilor ATI să ajungă la 28.

CITEȘTE:

Sanatoriul de Nevroze din Predeal, ÎN PREGĂTIRI pentru pacienți cu COVID-19 (FOTO)


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: