10
Vin, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat recent decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Luni, șeful statului a anunțat închiderea școlilor până la toamnă, astfel că foarte mulțu angajați vor rămâne pe statele de plată ale bugetului.

Atunci când școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive, părinții copiilor care sunt nevoiți să stea acasă vor putea beneficia, pe toată perioada în care școlile sunt închise, de zile libere plătite, indiferent că lucrează la stat sau în sectorul privat. 

"Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.

Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ. 

Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul net. Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat luni că învăţarea asistată de tehnologie continuă până pe 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului şcolar 2019/2020, iar pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină. Unele conţinuturi pentru această perioadă vor fi abordate în anul şcolar următor. Mediile vor fi încheiate cu minim două calificative sau note însă nu se vor mai susţine teze. Studenţii vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior va stabili modalitatea şi data examenelor în baza autonomiei universitare, potrivit rtv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: