10
Vin, Mai

sursa foto: stirileprotv.ro

Eveniment

Procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România va fi reluată de la zero de marți, 28 aprilie, ora 9:00, iar toţi antreprenorii care accesează aplicaţia au şanse egale, se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.

"Aplicaţia pentru înscrierea în Programul IMM INVEST România va fi deschisă pentru IMM-uri în data de 28.04.2020, ora 9:00. Înscrierile online se vor desfăşura în sesiune continuă, până la sfârşitul anului 2020 şi până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei. În sesiunea anterioară de înscriere, nicio societate nu a fost înregistrată. Procedura va fi reluată de la 0 şi îi asigurăm pe antreprenorii care vor accesa aplicaţia că toţi pornesc în Programul IMM INVEST cu şanse egale", se precizează în comunicatul citat.

Potrivit documentului citat, pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru IMM-urile solicitante, portalul www.imminvest.ro a fost dezvoltat de către specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale iar aplicaţiile au fost evaluate din punct de vedere al securităţii cibernetice de către echipe din cadrul STS şi SRI.

Reprezentanţii Fondului de Garantare reamintesc faptul că principiul de aprobare a finanţărilor nu este primul venit - primul servit, iar  platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil şi are statut de IMM. Confirmarea eligibilităţii nu reprezintă acordul de finanţare. După această primă verificare, documentele sunt transmise către banca selectată de către IMM, unde se va face analiza solvabilităţii şi se va aproba solicitarea de credit. Îm etapa următoare, dacă finanţarea este aprobată, documentaţia se retransmite la FNGCIMM pentru garantarea creditului şi pentru aprobarea ajutorului de stat.

În cadrul programului IMM INVEST ROMANIA s-au înscris 22 de bănci finanţatoare care vor acorda credite/linii de credit pentru investiţii în valoare de până la 10 milioane de lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanţării fiind de până la 72 de luni. Rata dobânzii - Robor la 3 luni +2%/an este subvenţionată 100% de la bugetul de stat.

Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, pana la data de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni seară, că aplicaţia pentru IMM va fi funcţională începând de marţi, de la ora 9.00, dar a făcut apel la investitori să nu pună presiune încă de la prima oră, întrucât "nu se merge pe principiul primul venit, primul servit", notează rtv.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: