28
Dum, Apr

sursă foto: protv.ro

Eveniment

Premierul Giuseppe Conte a anunțat relaxarea măsurilor de caratină din țara sa, după aproape 3 luni de la instituirea stării de urgență.

Italienii se vor dezmorți timid după cele aproape 90 de zile de izolare și condiții restrictive impuse de autoritățile de la Roma. Premierul Giuseppe Conte a anunțat că țara sa începe faza a doua a relaxării măsurilor de protecție în fața Covid-19.

Vestea bună pentru italieni este că începând cu data de 4 mai își vor putea vizita rudele, în număr mic și purtând măști medicale. Vizitele se vor face în interiorul aceleiași localități sau în interiorul aceleiași regiuni, nu pe distanțe mai mari, scrie La Stampa. În același timp, în timpul vizitei, oamenii trebuie să respecte distanța fizică de cel puțin un metru și să reziste tentației de a se îmbrățișa. 

Italienii se vor putea deplasa între regiuni doar în interes de serviciu. Tot atunci, parcurile vor fi redeschise, pentru ca oamenii să recupereze timpul pierdut în izolare.

Începând cu aceeași dată, serviciile de catering își vor putea relua activitatea, iar oamenii pot consuma preparatele doar acasă, nu în parc sau alte spații publice.

Specialiștii în virusologie spun că rata de contagiune a scăzut suficient de mult încât oamenii să poată circula mai mult decât până acum. Cu toate acestea, școlile vor rămâne închise până în septembrie, din rațiuni de siguranță, potrivit protv.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: