01
Mie, Mai

sursă foto: ziarullumina.ro

Eveniment

Creștere de 85% a vânzărilor pe segmentul 18-24 ani, în starea de urgență.

Odată cu decretarea stării de urgență și recomandările de distanțare socială, românii, și în special tinerii, s-au orientat către achiziția online de carte. Astfel, Libris.ro a înregistrat o creștere de 30% a vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut, pe intervalul de referință 16 martie -16 aprilie.

Creșterea cea mai accentuată a fost pe segmentul 18-24 ani, unde atât traficul, cât și rata de conversie au avut o dinamică pozitivă, ducând la o creștere de 85% a comenzilor plasate.

Orientarea tinerilor către achizițiile online de carte a dus la creșteri semnificative și în categoriile preferate în special de acest segment de vârsta. Astfel, vânzările de carte Young Adult au crescut cu 110%, în timp ce vânzările de SF&Fantasy au crescut cu 145%.

"Interesul publicului tânăr este o surpriză foarte plăcută și un semn că puterea cărților poate fi folosită la orice vârstă pentru combaterea izolării, extinderea orizontului, pentru călătorii în lumi și timpuri, pentru descoperiri prin intermediul lecturii. În astfel de vremuri, cărțile rămân un liant între oameni și o formă de conectare, în ciuda distanțării sociale" a declarat Laura Țeposu, director Libris.ro.

Vânzările de cărți pentru copii și cele de jocuri educative au crescut și acestea, pe fondul închiderii școlilor și grădinițelor, ambele înregistrând vânzări cu 72% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Titlurile preferate pentru copii au fost atât din categoria beletristică, dar și din categoria cărților cu activități: Pinguinul care voia să afle mai multe - Jill Tomlinson, Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activiăți +3 ani, Dumbrava minunată - Mihail Sadoveanu, Micul Prinț - Antoine de Saint-Exupery, Jocuri pentru copii inteligenți. Carte de activități +5 ani. Puzzle-urile și bordgames-urile au dominat alegerile clienților Libris.ro în ceea ce privește jocurile.

Cele mai comandate cărți pe Libris.ro în perioada stării de urgență

Topul celor mai comandate cărți în perioada aceasta este condus de volumele de beletristică Iartă-ma că te-am iubit (Ela E.H), Pacienta tăcută (Alex Michaelides) și Dragostea în vremea holerei (Gabriel Garcia Marquez).

Romanul lui Garcia Marquez este, de altfel, cartea cu cea mai spactaculoasă creștere, cu 760 exemplare vândute în ultima lună, față de o medie de 1 exemplar/lună înainte de declanșarea pandemiei.

În top a intrat în această perioadă și Ciuma (Albert Camus), cu o creștere de 400%.

Top 10 cele mai vândute cărți pe Libris.ro, între 16 martie -16 aprilie

1. Iartă-mă că te-am iubit - Ela E.H.

2. Pacienta tăcută - Alex Michaelides

3. Dragostea în vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez

4. Arta manipulării - Kevin Dutton

5. Tehnici de citire a chipului - Suada Agachi

6. 27 de pași - Tibi Ușeriu

7. Supranatural - Joe Dispenza

8. Ciuma - Albert Camus

9. Copiii de pe Volga - Guzel Iahina

10. Sărutul pictat - Elizabeth Hickey

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: