04
Sâm, Mai

sursă foto: romania-actualitati.ro

Eveniment

Agricultorii se confruntă cu probleme uriaşe în această perioadă.

Pe de-o parte, din cauza pandemiei de coronavirus, care îi împiedică pe mulţi să vândă ceea ce au produs. Pe de altă parte, seceta cruntă le pune în pericol culturile. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat la Digi24 că trei milioane de hectare din culturile însămânțate în toamnă sunt compromise în diferite grade.

"Din păcate, peste consecințele pandemiei se suprapune și o secetă extremă și puternică în Dobrogea și Moldova.

Foarte multe dintre culturile însămânțate în toamnă – trei milioane de hectare de grâu, orz, orzoaică, rapiță, sunt compromise în diferite grade.

Ne vom gândi la măsurile de despăgubire și de compensare a pierderilor fermierilor.

Când vom termina monitorizarea în agricultură, am promis fermierilor că vom despăgubi toate pagubele provocate de secetă. Unde sunt pierderi de venit vom interveni concret cu sume sau măsuri care să îi ajute să repornească în agricultură și industria alimentară", a spus Adrian Oros, potrivit digi24.ro.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: