05
Dum, Mai

Eveniment

Măsura prin care statul suportă şomajul tehnic vizează companiile afectate de măsurile adoptate de Guvern, cum ar fi restaurantele, companiile care se ocupă de organizarea de evenimente.

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a explicat că şomajul tehnic va fi suportat de stat pe durata stării de urgenţă, de 30 de zile, dar măsura poate fi prelungită cu încă 30 de zile.

"Este o propunere diferită de ce s-a întâmplat în 2010 şi cred că am învăţat multe din criza din 2008-2010. Astăzi statul va susţine, bine, cetăţenii, prin noi, îi vor susţine pe ceilalţi cetăţeni care trec prin această perioadă dificilă. Vor fi nişte condiţii. În principal vor fi acele societăţi care sunt afectate direct de măsurile pe care le ia Guvernul: restaurante, companii care se ocupă de evenimente etc. şi apoi şi celelalte companii pot să acceseze această măsură, dar vom începe imediat cu cele afectate direct", a spus Florin Cîţu, la B1 TV, conform Agerpres.

Întrebat cât timp îşi permite statul să plătească şomajul tehnic, Florin Cîţu a explicat că este vorba despre perioada pentru care a fost declarată stare de urgenţă, respectiv 30 de zile, care se va putea prelungi cu încă 30 de zile, în funcţie de ce se va întâmpla.

"Suntem pregătiţi pentru mai multe scenarii, dar deocamdată mergem pe acest scenariu, starea de urgenţă este standardul şi poate încă 30 de zile după, ca să permitem o revenire", a explicat Florin Cîţu.

Acesta a mai afirmat că autorităţile sunt pregătite cu finanţare pentru scenarii diferite şi au resurse să menţină plăţile şi facturile chiar mai mult de două luni.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a semnalat că deja începe să se vadă o reducere a veniturilor la buget şi a făcut încă o dată apel la toate companiile care nu au fost afectate de ce se întâmplă în România, de coronavirus şi de starea de urgenţă, să-şi plătească la timp impozitele, taxele, contribuţiile, pentru că din colectarea acestor taxe se poate face apoi transferul către celelalte sectoare din economie care au nevoie de aceste resurse.

"Este important să păstrăm pe toată lumea pe linia de plutire, să trecem împreună peste asta. De aceea este important ca aceia care pot să plătească, să plătească. La fel şi pentru consum. N-ar trebui să oprim consumul dintr-o dată. Restaurantele încă pot să livreze, ar trebui să continuăm să le ajutăm să meargă mai departe", a precizat ministrul, potrivit rtv.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: