02
Joi, Mai

sursă foto: ziarulamprenta.ro

Eveniment

Doi bărbați din municipiul Brașov au fost arestați după ce au încălcat ordinul de protecție emis de polițiști.

„1. La data de 12 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au reținut pentru 24 ore un bărbat, în vârstă de 44 ani din municipiul Brașov, care a încălcat ordinul de protecție.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe numele bărbatului, Judecătoria Brașov, a emis la data de 26 februarie 2020 ordin de protecție, prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime de 10 metri față de soția și fiica sa, precum și față de locul de muncă, respectiv unitatea de învățământ a acestora.

Cu toate acestea, bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul provizoriu, în sensul că s-a deplasat la locul de muncă al soției sale pe parcursul a trei zile.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție” – trei acte materiale, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. La data de 12 martie a.c., în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 44 ani din municipiul Brașov, ar fi agresat-o fizic pe fiica sa.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fiicei sale din municipiul Brașov, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice ar fi agresat-o fizic.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.

Ulterior, în jurul orei 16:30 bărbatul a revenit la domiciliul fiicei sale, încălcând în acest fel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”violența în familie” și “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit unui comunicat de presă a I.P.J. Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: