03
Vin, Mai

sursa foto: slideshare.net

Eveniment

Referitor la informațiile  false transmise în spațiul public cu privire la una dintre achizițiile de motorină realizată de RATBV S.A., conducerea societății face următoarele precizări:

În anul 2018 RATBV S.A. a inițiat o procedură concurențială de achiziție motorină prin intermediul Bursei Române de Mărfuri (BRM), în conformitate cu prevederile Legii 99 / 2016, atribuirea contractului realizându-se după etapa de licitație electronică.  

În cadrul procedurii s-au înscris un număr de doi operatori economici, iar Oscar Downstream a fost desemnat câștigător, acesta oferind un discount de 220,84 lei/tonă față de prețul corespunzător cotației BRM pentru motorină Euro5.

Prețul plătit de RATBV S.A. în urma procedurii desfășurate a fost cu aproximativ 40 de bani/litru motorină mai mic decât prețurile practicate de benzinării în perioade corespunzătoare.

Conducerea societății a luat act de campania de dezinformare și defăimare inițiată de unele persoane din Brașov, campanie ce are drept țintă RATBV S.A. și anunță pe această cale că a inițiat demersurile legale de chemare în judecată a celor care răspândesc informații false, fără a cere date de la societatea noastră .

Precizări tehnice

Procedura de achiziție motorină a fost derulată prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, în conformitate cu prevederile Legii 99 / 2016 art. 117, alin. 1, lit, g și conform Directivelor Europene 24 și 25 adoptate în anul 2014, respectându-se obligația de avizare a Agenției Nationale a Achizițiilor Publice, prin adresa nr 14816 / 06.12.2018

     Întreaga documentație, precum și ordinul inițiator nr. 735 / 2018 au fost publicate pe site-ul disponibil.ro, iar Bursa Romană de Mărfuri a transmis invitații tuturor operatorilor economici potențial interesați. Licitația electronică s-a desfășurat pe platforma specializată aparținând BRM, în data de 13.12.2018.

     În cadrul procedurii s-au înscris un număr de doi operatori economici, Oscar Downstream obținând cel mai mare punctaj după aplicarea criteriului de atribuire “cel mai bun raport calitate / preț”, cu un punctaj de 100 de puncte, față de 96,56 puncte obținute de concurentul clasat pe locul 2.

    Precizăm faptul că între anii 2008 - 2019 prin intermediul Bursei Române de Mărfuri s-au inițiat un număr total de 866 de proceduri de achiziție motorină, această modalitate de achiziționare nefiind asimilată în nici un fel achizițiilor directe, întrucât presupun etapă de licitație electronică.  

     Ținem să informăm faptul că procedura de atribuire a contractului de furnizare motorină a fost una concurențială, atribuirea realizându-se ca urmare a unei licitații electronice, cu respectarea judicioasă a legislației aplicabile, iar formula de actualizare a prețului, inclusă în documentația procedurii, face ca RATBV S.A. să beneficieze de unul dintre cel mai scăzute prețuri de furnizare a motorinei, lucru usor verificabil prin accesarea datelor pe site-ul www. https://e-licitatie.ro, cât și pe www.disponibil.ro, se precizează într-un comunicat al R.A.T. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: