05
Dum, Mai

Eveniment

Weekend muzical la Opera din Brașov.

Miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 11.00, în Sala Operei, copiii sunt așteptați să vizioneze spectacolul-lecție „Vitrina cu personaje”. Evenimentul se adresează, în special, elevilor cu vârste între 8 – 12 ani și își propune să-i familiarizeze pe cei mici cu genurile spectacolului muzical: opera, opereta și musicalul. Don Pizzicato și Donna Pianina, posesorii unei vitrine magice din care intră și ies personaje celebre din opere, operete și musicaluri, prezintă copiilor fragmente din operele „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” de G. Bizet, din operetele „Liliacul” de J. Strauss, „Silvia” de E. Kalman, musicalurile „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de L. Bernstein. „Vitrina cu personaje” este un spectacol care își propune să completeze educația muzicală a copiilor, să îi familiarizeze cu termenii de operă, operetă și musical pentru ca mai târziu să poată înțelege mai ușor aceste genuri muzicale și să poată deveni spectatori cât mai avizați al teatrelor de operă.

În distribuție, artiștii Operei Brașov: Cristina Rotundu (Don Pizzicato), Corina Klein (Susanna, Stasi), Simona Manole (Papagena, Eliza Doolittle), Maria Catrina (Maria, Pamina), Lăcrămioara Schuller (Adela), Asineta Răducan (Rosina), Cristina Roșu (Marcellina, Carmen), Sonia Hazarian (Cherubino, Berta), Cristian Dicu (Monostatos), Liviu Iftene (Boni, Freddy), Lorand Cristian (Figaro, Pickering), Nicolae Zaharia (Papageno, Higgins). La pian: Lioara Frățilă (Donna Pianina). Regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenariul: Santuzza Tălmăceanu-Dinescu. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilet: 15 lei

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă invită miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 17.00, la muzeu, pentru Recitalul de la ora 5. Evenimentul muzical va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Anda Pop – soprană, Mihai Irimia – tenor, Valentin Marele – bariton, Nora Vlad – actriță și Ovidiu Mezei – pianist. În cadrul recitalului, melomanii vor putea asculta arii și duete din operele însemnate ale liricii universale: „Traviata” de G. Verdi, „Boema” de G. Puccini, „Elixirul dragostei” de G. Donizetti sau „Cosi Fan Tutte” de W.A. Mozart.

Biletele pentru recital se găsesc la Muzeul „Casa Mureșenilor”, înainte de eveniment.

În „Luna Mozart” de la Opera Brașov, a devenit o tradiție programarea unui Concert Simfonic Extraordinar, 100% Mozart, ce îl are la pupitrul dirijoral pe maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Evenimentul de anul acesta are loc sâmbătă, 22 februarie 2020, de la ora 18.30, la Sala PATRIA din Brașov. În programul concertului, sunt cuprinse lucrări simfonice inedite, semnate de genialul compozitor austriac: Uvertura operei „Ascanio in Alba”, KV. 111 – în primă audiție la Brașov, Concertone în Do Major pentru două viori și orchestră, KV. 190 și Simfonia Nr. 34 în Do Major, KV. 338. Soliști vor fi violoniștii Decebal-Carol Costache (concertmaestrul Orchestrei Operei Brașov) și Bogdan-Alexandru Costache, tată și fiu, care, iată, se întâlnesc, și nu pentru prima oară, pe scena de concert. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov. Solo violoncel: Ionela Păsăroiu și solo oboi: Andreea Popescu.

Maestrul Ilarion Ionescu-Galați este, fără tăgadă, o legendă a muzicii clasice românești. Muzician de aleasă calitate, spontan, autentic, cu o gestică elegantă, un adevărat profesor de orchestră pe parcursul repetiţiilor, acesta este profilul dumnealui. Ilarion Ionescu-Galaţi a condus sute de concerte și a colaborat cu solişti consacraţi precum: Radu Lupu, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Lazăr Berman, Dmitri Başkirov, Rudolf Kerer, Viktor Eresko, Magda Tagliaferro, Ion Voicu, Viktor Tretiakov, Ruggiero Ricci, Viktor Pikaisen, Ayla Erduran, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Daniil Şafran, Costas Cotsiolis, ş.a. A susţinut turnee de concerte în SUA, Japonia, Filipine, Singapore, Spania, Italia, Germania, Franţa, Grecia, Austria, Suedia, Norvegia, Turcia, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova. Recunoaşterea meritelor de excepţie  ale maestrului Ilarion Ionescu-Galați o constituie distincţiile primite: Diplomă de Onoare a Ministerului Culturii din Turcia, membru de onoare al Academiei „Suzuki” din Tokio, Marele Premiu pentru întreaga activitate - decernat de Colegiul Criticilor Muzicali în mai 2001, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiilor Braşov, Tg. Mureş şi Ploieşti. În martie 2010, maestrul a fost onorat de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu Premiul pentru activitatea dirijorală.

Decebal-Carol Costache este, încă din anul 1998, concertmaestru al Orchestrei Operei Brașov. De asemenea, în paralel, este concertmaestru al „Opera Vox”. Originar din Craiova, el a venit la Brașov în toamna anului 1992 pentru a studia la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”, pe care o absolvă în 1997, la clasa de vioară a maestrului Ilarion Ionescu-Galați. De-a lungul timpului colaborează cu diverse orchestre din țară (Filarmonicile din Craiova, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Opera Maghiară Cluj-Napoca, Teatrul „Nae Leonard” Galați). Efectuează numeroase turnee în România și străinătate (Italia, Germania, Franța, Spania); cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și cu Orchestra de Cameră Parma în China, cu Vienna Strauss Philharmonic în Rusia.

Bogdan-Alexandru Costache este un tânăr violonist profesionist cu o carieră solistică internațională în plină dezvoltare. A început să studieze vioara la vârsta de trei ani, ghidat de bunicul și tatăl său. La vârsta de șapte ani își face debutul ca solist alături de Orchestra Filarmonicii Brașov, îndrumat de prima lui profesoară, Dana Lepădătescu. Încurajat de către profesorii Octavian Rațiu și Ilarion Ionescu-Galați, la vârsta de 15 ani părăsește Brașovul pentru a-și continua studiile la București. În 2011 a câștigat o bursă la celebra Royal Academy of Music din Londra, unde a studiat cu prestigiosul violonist român Remus Azoiței, iar în 2018 și-a finalizat studiile postuniversitare la Universitatea „Transilvania” - Facultatea de Muzică din Brașov, la clasa profesoarei Alina Nauncef. În prezent este violonist la Filarmonica din Brașov și invitat permanent al celebrei „Vienna Strauss Philharmonic Orchestra” din Viena, Austria. Cariera solistică a tânărului violonist este în plină ascensiune, în prezent el fiind cotat printre cei mai buni soliști români sub 30 de ani, cu prezențe constante și spectaculoase pe scenele de concert din România, Europa și Asia.

Iată că drumurile celor trei artiști invitați în Concertul Simfonic Extraordinar din 22 februarie s-au intersectat acum mult timp, maestrul Galați marcându-le cariera atât a lui Bogdan, cât și a tatălui acestuia, Decebal Costache. Îi vom urmări cu mare plăcere pe toți, profesor și discipoli, în acest eveniment dedicat lui W.A. Mozart, compozitorul omagiat de Opera Brașov pe tot parcursul lunii februarie.

Premiera operei „Ascanio in Alba” a avut loc la 17 octombrie 1771 la Teatro Regio Ducal din Milano. Lucrarea a fost comandată de împărăteasa Maria Tereza în cinstea căsătoriei fiului ei, arhiducele Ferdinand Karl, cu Maria Beatrice d'Este, căsătorie ce a avut loc la data de 15 octombrie 1771. Opera plasează acțiunea pe locul viitorului oraș Alba Longa, lângă Roma, în vremuri mitice. Muzica din „Ascanio in Alba” este o încântare încă de la primele acorduri. Mozart, pe atunci în vârstă de 15 ani, s-a simțit liber să ignore convențiile operei seria și i-a ales formele dintr-o varietate de surse.

Concertone în Do Major pentru două viori și orchestră, KV. 190 – titlul, Concertone, este denumirea italiană pentru un concert mai mare. În lucrare, se simte influenţa italiană a concertelor grosso de tip baroc italian, cu despărţirea formală dintre solişti şi grupul orchestral.

Mozart a terminat de compus Simfonia Nr. 34 în Do Major, KV. 338 pe 29 august 1780.  Deși simfoniile au, în general, patru părți, aceasta are doar trei, lucru specific clasicismului timpuriu. Prima parte este scrisă în formă de sonată, dar dezvoltă multe stiluri și aspecte formale ale unei uverturi italiene. A doua parte a simfoniei, în Fa Major, este scrisă pentru corzi sotto voce, cu viole divizate și un singur fagot, dublând violoncelele și contrabasul. Finalul este tot în forma unei sonate și degajă ritmuri energice de tarantella sau saltarello.

Preț bilet: 40 lei/ 30 lei

 

Duminică, 23 februarie 2020, de la ora 17.00, în Sala Operei, Opera Brașov îi invită pe bunici, părinți și copii la spectacolul-lecție „Vitrina cu personaje”. Prin forma sa, evenimentul își propune să-i familiarizeze pe cei mici cu genurile spectacolului muzical: opera, opereta și musicalul. Don Pizzicato și Donna Pianina, posesorii unei vitrine magice din care intră și ies personaje celebre din opere, operete și musicaluri, prezintă copiilor fragmente din operele „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” de G. Bizet, din operetele „Liliacul” de J. Strauss, „Silvia” de E. Kalman, musicalurile „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de L. Bernstein. În dialogul său permanent cu copiii, Don Pizzicato explică ce înseamnă fiecare gen muzical în parte, ce înseamnă travesti-ul în operă, care sunt personajele tipice din operetă și care sunt dansurile specifice. Întreaga prezentare este animată cu umor de personajul Monostatos din opera „Flautul fermecat”, care apare pe neașteptate și încurcă uneori personajele lui Don Pizzicato în vitrina magică. Rolurile prezentate sunt: Figaro, Susanna și Marcellina din opera „Nunta lui Figaro”, Pamina, Papageno, Papagena și Monostatos din opera „Flautul fermecat”, Rosina și Berta din opera „Bărbierul din Sevilla”, Carmen din opera cu același nume de G. Bizet, Adela din opereta „Liliacul”, Stasi și Boni din opereta „Silvia”, Maria din musicalul „West Side Story”, Eliza Doolittle, profesorul Henry Higgins și Freddy din musicalul „My Fair Lady”. Fiecare personaj are costumul și machiajul care să îl caracterizeze.

„Vitrina cu personaje” este un spectacol care își propune să completeze educația muzicală a copiilor, să îi familiarizeze cu termenii de operă, operetă și musical pentru ca mai târziu să poată înțelege mai ușor aceste genuri muzicale și să poată deveni spectatori frecvenți și avizați ai teatrelor de operă. În cadrul acestui spectacol-lecție, copilul are ocazia să cunoască titluri, nume de compozitori și personaje ale acestor genuri de creație muzicală într-o formă agreabilă, accesibilă vârstei lui.

În distribuție, artiștii Operei Brașov: Cristina Rotundu (Don Pizzicato), Corina Klein (Susanna, Stasi), Simona Manole (Papagena, Eliza Doolittle), Maria Catrina (Maria, Pamina), Lăcrămioara Schuller (Adela), Asineta Răducan (Rosina), Cristina Roșu (Marcellina, Carmen), Sonia Hazarian (Cherubino, Berta), Cristian Dicu (Monostatos), Liviu Iftene (Boni, Freddy), Lorand Cristian (Figaro, Pickering), Nicolae Zaharia (Papageno, Higgins). La pian: Lioara Frățilă (Donna Pianina). Regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenariul: Santuzza Tălmăceanu-Dinescu. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.

Program: Luni – Vineri 10 – 17; sâmbătă, cu o oră înainte de începerea spectacolului, la Sala PATRIA, și duminică, cu o oră înainte de începerea spectacolului, la Opera Brașov  (în cazul în care rămân bilete disponibile).

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: