28
Dum, Apr

Eveniment

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în județul Brașov.

Totul s-a petrecut între localitățile Mândra și Făgăraș. Coliziunea a avut loc între o ambulanță și un autoturism.

Din impact au rezultat patru victime.

Ambulanța nu avea pacient, aceasta se întorcea de la un caz.

Patru persoane au fost transportate la spital: două din ambulanță și două din autoturism. Toate cele 4 persoane sunt conștiente, potrivit purtătorului de cuvânt al I.S.U. Brașov, maior Ciprian Sfreja.

„La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. 

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: