03
Vin, Mai

sursa foto: eurovisionireland.net

Eveniment

Peste 20 de preşedinţi de organizaţii ale PSD au fost prezenţi, în această seară, la întâlnirea informală convocată de liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Descrisă ca un "CEx paralel" de Gabriela Firea, întâlnirea, intermediată de Ionel Arsene, șeful PSD Neamț, aduce unele decizii radicale în PSD, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Liderii PSD au stabilit că marți, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, toţi membrii Biroului Permanent (preşedinte, preşedinte executiv, secretar general, vicepreşedinţi) îşi vor prezenta demisiile.

Până la organizarea unui congres, partidul ar urma să aibă o conducere colectivă. Congresul ar urma să aducă modificări ample la statutul partidului, pentru că PSD ar fi în acest moment "un partid perimat, prăfuit".

Dacă Eugen Teodorovici, preşedintele executiv al PSD, şi Mihai Fifor, secretar general al PSD, vor refuza să demisioneze, liderii partidului iau în calcul suspendarea celor doi din partid sau chiar excluderea, mai precizează sursele citate de Antena 3.

Pe de altă parte, la un pas de ridicol, în încercarea disperată de a schimba ceva, potrivit RTV, PSD și-ar putea schimba numele și sigla.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: