04
Sâm, Mai

sursa foto: comisarul.ro

Eveniment

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj tranșant luni dimineață, după pierderea alegerilor prezidențiale de Viorica Dăncilă.

,,Dacă la europarlamentare și în primul tur al alegerilor prezidențiale s-a făcut doar analiza organizațiilor județene PSD, fără să se vorbească de performanța conducerii centrale, de data aceasta trebuie văzut unde s-a greșit „la nivel central și apoi să trecem la fapte”. „PSD are nevoie de un nou început”, consideră liderul PSD Buzău.

„Felicitări tuturor românilor din țară și din străinătate care au înțeles cât de important este votul lor. Indiferent de opțiunile exprimate. Sper ca viitorul mandat al lui Klaus Iohannis să aducă mai multe realizări pentru România. Vreau să îi felicit pe toți colegii mei din organizații, primari, președinți de consilii județene, simpli membri sau simpatizanți care au muncit extrem de mult în aceste luni de campanie. Mulțumiri speciale le adresez și buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna!

Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce și în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare.

Și atunci, și acum, s-au făcut doar analize județene, nimic la nivel național. Acum cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Și liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, ia poziție după rezultatul de la prezidențiale. Acesta cere „măsuri radicale” după alegerile prezidentiale. „Demisia sau Congres, alte soluții nu avem”, spune el despre conducerea centrală. Bădălău vorbește de regândirea „tuturor liniilor partidului”.

Întrebat dacă ar trebui să plece Viorica Dăncilă din fruntea PSD, el a declarat: „Cred ca cei care au condus campania trebuie sa aiba barbatia sa si-o asume. Trebuie sa avem curajul sa decidem. Nu mai putem functiona asa, de azi pe maine, sa punem oameni care nu cunosc organizarea si modul de a face politica”.

„Demisia sau alegeri în Congres,  alte soluții nu avem. Sunt bulversat, m-am uitat pe rezultatele din țară și PSD trebuie să aiba un nou început, asta e clar”, a mai indicat Bădălău, întrebat despre ce înseamnă asumarea rezultatelor de cei care au condus campania PSD.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: