17
Vin, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Polițiști ai Secției numărul 2 din Brașov au reținut un bărbat, de 42 de ani, din județul Buzău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ,,furt calificat”.

,,Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 29 octombrie, în intervalul orar 11:00 – 13:30, bărbatul în cauză ar fi spart geamul unui autoturism, ar fi pătruns în interiorul acestuia și ar fi sustras un portofel care conținea documente de identitate, carduri bancare, precum și o sumă de bani. În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei, iar la data de 05 noiembrie, acesta a fost depistat pe raza municipiului Brașov.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut  pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  I.P.J. Brașov, iar ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se precizează într-un comunicat de presă aș I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: