06
Lun, Mai

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Anchete și măsuri în regim de urgență după ce un copil dintr-un centru de plasament din Brașov ar fi fost agresat. Copilul este consiliat, iar o angajată a orfelinatului a rămas fără loc de muncă.

,,Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov s-a sesizat cu privire la incidentul petrecut în cursul zilei de 29.10.2019, în Centrul de Plasament Dacia, în cadrul căruia un copil a fost agresat de către una dintre persoanele angajate în cadrul serviciului social.

Pe fondul acestui eveniment, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov a întreprins următoarele măsuri:

-          Cazul a fost sesizat către organele de poliție, acestea urmând a face cercetările care le revin potrivit competențelor;

-          Angajatei în cauză i-a fost suspendat contractul de muncă, aceasta făcând în continuare obiectul unei cercetări interne în vederea luării tuturor măsurilor legale care se impun;

-          Copilul față de care a avut loc agresiunea a fost inclus într-un program de consiliere specific acestei situații.

În vederea evitării pe viitor a unor situații similare, vom proceda la instruirea suplimentară a personalului”, se precizează într-un comunicat de presă al oficialilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: