05
Dum, Mai

Eveniment

Emoții pentru seniorii brașoveni.

După ce au urmat o serie de cursuri în cadrul Academiei Seniorilor, aceștia au fost răsplătiți pentru implicarea și exemplul pe care îl dau noii generații.

Proiectul de instruire nonformală a persoanelor vârstnice „Academia Seniorilor” este la a doua promoție de absolvenți în cadrul căruia participanții au beneficiat de sesiuni cu o tematică diversă. Vârstnicii au avut ocazia să învețe norme pentru comportamentul preventiv,  tehnici de autoapărare, educație pentru un stil de viață sănătos, tehnici de prim ajutor, module de autocunoaștere și dezvoltare personală, utilizarea tehnologiei moderne și noțiuni legate de protecția drepturilor persoanelor vârstnice.

Seniorii au primit diplome și flori, răsplată pentru toată munca lor.

Premiant a fost și un domn în vârstă de 88 de ani.

Cursurile au fost gratuite și au fost susținute de specialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov și ai instituțiilor partenere.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: