19
Dum, Mai

sursa foto: digisport.ro

Eveniment

Simona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor. A trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore și 30 de minute.

„Este o performanţă uimitoare să mă calific de şase ori la rând la Turneul Campioanelor, înseamnă mult şi sunt mândră de mine şi de echipa mea că am putut să o facem din nou. A fost un meci foarte dificil, ştiam că ea este o jucătoare extraordinară, care joacă până la final, fără să renunţe, aşa că a trebuit să lupt. Nu am jucat foarte mult de la Wimbledon şi sunt un pic moartă, dar am timp mâine să mă recuperez şi sunt fericită că am putut câştiga în sfârşit un meci la Turneul Campioanelor. La fiecare meci am presiune, dar îmi place să joc sub presiune, dar a trebuit să o transform într-o manieră pozitivă şi azi am reuşit. Mă bucur că am putut lupta contra unei fete mai tinere cu zece ani ca mine şi care a tocmai a câştigat US Open, reuşind o treabă incredibilă în acest an. De aceea sunt mândră de evoluţia mea din seara asta şi vreau să mă bucur de asta. Am văzut multe drapele ale României aici şi vreau să vă mulţumesc că aţi venit şi, bineînţeles, fanilor chinezi, pentru că am simţit dragostea voastră”, a spus Simona Halep, după meci.

Simona Halep a câștigat primul game al meciului, pe propriul serviciu, după ce jucătoarea în vârstă de 19 ani egalase de la 15-40. Adversara din Canada nu a avut însă probleme pe serviciu, a pierdut un singur punct și a egalat, 1-1. Bianca a reușit primul break al întâlnirii, în care a revenit de la 15-30. Simona a realizat re-break-ul, după ce a recuperat de la 30-40, după care a preluat conducerea și a încheiat game-ul cu cinci puncte la rând, scor 3-2.

Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după primul game la 0 din meci, 3-3. Numărul patru WTA a trecut din nou în avantaj după ce a realizat al doilea break din întâlnire, 4-3. Andreescu s-a impus din nou, a ajuns la un game distanță de câștigarea primului set, 5-3. Andreescu a reușit să ia manșa, după 39 de minute de joc, cu scorul de 6-3.

În setul al doilea, jucătoarea din Canada a continuat evoluția bună. A câștigat al patru-lea game la rând, pe propriul serviciu. Simona Halep a revenit în joc a câștigat și ea pe propriul serviciu și a reușit un break, preluând astfel conducerea, 2-1. Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după un re-break, scor 2-2. Simona Halep s-a distanțat la două game-uri, 4-2, dar canadianca a întors, a egalat la 4-4, iar ulterior s-a mers cap la cap. S-a intrat în tie-break, unde românca a fost mai solidă la serviciu și la retur și s-a impus cu 7-6. La scorul de 6-5, Andreescu a avut o oportunitate de meci.

Decisivul a început sub nota echilibrului în primele două game-uri, fiecare sportivă punctând pe tabelă cu propriul serviciu. Ulterior a început un ”val” de break-uri (5), la mijlocul setului, care a dus scorul la 5-3 pentru Simona Halep. Sportiva noastră a urmat la serviciu și a închis meciul cu 6-3.

În primul meci al grupei, Elina Svitolina (Ucraina; 8 WTA) s-a impus în două seturi, 7-6(12); 6-4 în fața Karolinei Pliskova (Cehia; 2 WTA).

Clasamentul grupei după prima etapă:

1. Elina Svitolina - 1 punct

2. Simona Halep - 1 punct

3. Bianca Andreescu - 0 puncte

4. Karolina Pliskova - 0 puncte

ȘTIRE INIȚIALĂ

S-a încheiat meciul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu.

Servește Simona pentru câștigarea meciului! Hai, Simo!!! VICTORIE, SIMONA HALEP!!! Halep – Andreescu 6 – 3

Servește Andreescu. Break reușit de Simona!!! Halep – Andreescu 5 – 3

Servește Simona. Break reușit de Andreescu. Halep – Andreescu 4 – 3

Servește Andreescu. Break reușit de Simona! Halep – Andreescu 4 – 2

Servește Simona. Halep – Andreescu 3 – 2

Servește Andreescu. Rebreak reușit de Simona!!! Halep – Andreescu 2 – 2 

Servește Simona. Break reușit de Andreescu. Halep – Andreescu 1 – 2

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 1 – 1

Servește Simona. Halep – Andreescu 1 – 0

SETUL DECISIV

Ambele jucătoare au cerut intervenția medicului. Simona acuză probleme la piciorul drept, iar Andreescu la spate.

SETUL DECISIV

Halep – Andreescu 8 – 6

TIEBREAK

Servește Simona pentru a rămâne în meci. Halep – Andreescu 6 – 6

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 5 – 6

Servește Simona pentru a rămâne în meci. Halep – Andreescu 5 – 5

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 4 – 5

Servește Simona. Break reușit de Andreescu. Halep – Andreescu 4 – 4 

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 4 – 3

Servește Simona pentru confirmarea breakului. Reușește! Halep – Andreescu 4 – 2

Servește Andreescu. Break din nou, Simona! Halep – Andreescu 3 – 2

Servește Simona. Rebreak reușit de Andreescu. Halep – Andreescu 2 – 2

Servește Andreescu. Break reușit rapid de Simona! Halep – Andreescu 2 – 1 

Servește Simona. Halep – Andreescu 1 – 1

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 0 – 1

SETUL SECUND

Servește Simona pentru a rămâne în set. Halep – Andreescu 3 – 6

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 3 – 5

Servește Simona. Break reușit de Andreescu. Halep – Andreescu 3 – 4

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 3 – 3

Servește Simona. Halep – Andreescu 3 – 2

Servește Andreescu. Rebreak! Halep – Andreescu 2 – 2

Servește Simona. Halep – Andreescu 1 – 2

Servește Andreescu. Halep – Andreescu 1 – 1

Servește Simona. Halep – Andreescu 1 – 0

PRIMUL SET

Începe meciul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: