26
Vin, Apr

sursa foto: housingwire.com

Eveniment

În luna octombrie a fiecărui an, în toată lumea se desfășoară evenimente prin care se marchează Ziua internațională a persoanelor fără adăpost – 10 octombrie și Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei - 17 octombrie.

,,Direcția de Asistență Socială Brașov deschide seria evenimentelor dedicate acestor zile, în data de 10 octombrie, începând cu orele 12.00, la sediul său din str. Zizinului, nr. 126C.

Este o perioadă în care nu sărbătorim persoanele fără adăpost, însă desfășurăm activități dedicate lor  cu menirea  de a trage un semnal de alarmă asupra acestei categorii sociale defavorizate.

Astfel, pe lângă tradiționala masa caldă, beneficiarii vor fi antrenați și în alte activități. Tot în această perioadă se vor desfășura campanii de informare în comunitate.

Eradicarea sărăciei este un obiectiv important al oricărui stat, iar combaterea sărăciei este un țel aflat în centrul obiectivelor din Agenda de Dezvoltare pentru 2030 a Națiunilor Unite.

Persoana fără adăpost este de obicei percepută ca o persoană cu aspect fizic neîngrijit, o persoană care fură, iar cei din jur au tendința de a se feri de o astfel de persoană. Asupra lor și totodată a schimbării percepție în comunitate se îndreaptă atenția nostră în această perioadă, iar prin eforturi comune și prin spriijin constant și specializat putem să le schimbăm destinele.

Persoanele fără adăpost prin suportul susținut al specialiștilor pot învăța ce trebuie să facă pentru a deprinde un stil de viață independent cu șanse mari pentru reintegrare profesională și socială.

Evenimentul face parte din Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Municipiul Brașov

pentru perioada 2019-2023, se precizează într-un comunicat de presă al Direcției de Asistență Socială din Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: