13
Lun, Mai

Eveniment

Deschiderea oficială a celor două parcări de pe cel de-al doilea tronson al variantei de ocolire a municipiului Brașov a avut loc astăzi.

Pe lângă parcări, s-au inaugurat și toaletele pe care le vor putea folosii cei care vor staționa în zona respectivă. Alături de reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov a fost și prefectul Marian Rasaliu.

Parcarea dispune de 16 locuri pentru autovehicule de mare tonaj, 48 de locuri pentru autoturisme, două locuri pentru persoanele cu dizabilități și două locuri pentru mame și copii. De asemenea, parcarea are pază 24/24 și personal pentru curățenie.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: