05
Dum, Mai

sursa foto: europafm.ro

Eveniment

Oficialii Ministerului Justiţiei ar putea declanşa procedura de revocare din funcţie a şefului DIICOT, Felix Bănilă.

Asta în cazul în care procurorul-șef nu îşi dă demisia, aşa cum i-a cerut preşedintele Klaus Iohannis, au precizat surse din minister, citate de antena3.ro.

Luni seară, presedintele i-a reproşat lui Bănilă că este principalul vinovat pentru gafele din anchetele făcute în cazul Caracal. Şeful statului condamnă şi modul în care a fost tratată familia Melencu. 

În acest context, Klaus Iohannis spune că este nevoie urgentă de o schimbare pentru recredibilizarea D.I.I.C.O.T.

După solicitarea președintelui, șeful D.I.I.C.O.T., Felix Bănilă, a reacționat:

„Demisia este un act unilateral de voința, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu, nu se va întâmpla așa.

Fiind solicitată de Președintele în funcție al României, desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi și face, în mod neîntârziat. Așa că, voi culege opiniile colegilor mei, ale șefului ierarhic și al celor implicați în actul numirii procurorului șef al DIICOT, după care voi aduce la cunoștință publică rezultatul deciziei luate.

Instituțiile sunt formate din oameni, însă demisia șefului DIICOT, mai ales în astfel de împrejurări, poate avea consecințe deosebite, până la instabilitate, iar eu nu pot concepe că așa ceva ar fi de dorit, intr-o țară membră a UE și a NATO, aflată la frontiera acestora.

Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient”, se arată în mesajul postat de DIICOT pe site-ul instituției.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: