03
Vin, Mai

Eveniment

Primăria Municipiului Brașov anunță scoaterea la licitație a 51 locuri noi de parcare, pe străzile Pictor Pop (16 locuri) și Ecaterina Varga (35 locuri). Licitația va avea loc săptămâna viitoare, marți, 17 septembrie, de la ora 9.00 și respectiv 13.00.

Luni, 16 septembrie, va avea loc o licitație pentru 46 de locuri de parcare în parcări de reședință, de asemenea nou-marcate (care nu au mai fost scoase la licitație până acum), pe strada Zizinului nr 40, 42 și 44 (14 locuri) și pe strada Fundătura Roșiorilor, zona de case (32 de locuri). Orele licitațiilor sunt 9.00 și respectiv 13.00.

La licitația pentru locurile de parcare din Fundătura Roșiorilor pot participa și persoane care locuiesc la blocurile din B-dul 15 Noiembrie nr.80,82,84,86,88,90.
Licitațiile au loc în curtea interioară a Primăriei Brașov (Casa căsătoriilor).

Din 23 septembrie 2019 continuă procedurile de reatribuire a locurilor de parcare conform planificării anunțate.

În sesiunea aprilie-iunie au fost licitate și atribuite 1090 de locuri de parcare în parcările de reședință din Brașov, în Astra I și II, Florilor-Craiter- Scriitorilor, Centrul Nou I și II, Noua – Dârste, Șchei – Zona Istorică, Tractorul, Triaj, Bartolomeu, Valea Cetății.

Cele mai mari sume licitate și plătite au fost de 1.200 lei/an în Tractorul, și de 1.000 lei/an pe Carpaților.

Până la acest moment, numărul total de locuri de parcare de reședință amenajate în municipiul Brașov este de 44.373, iar numărul de abonamente valabile este de 37.865.


Mai citește pe BrașovTV.com și despre:

Captură IMPORTANTĂ a polițiștilor brașoveni (VIDEO)

Eveniment rutier pe ocolitoarea Brașovului (FOTO)


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: