18
Sâm, Mai

Eveniment

Jocuri pentru cei mici.

În curtea Bibliotecii Județene din Brașov se organizează ateliere pentru copii. Prin aceste activități, copiii au ocazia să învețe și să experimenteze lucruri noi. Atelierul care a fost organizat astăzi este dedicat energiei solare.

Copiii trebuie să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă procesul consumului inteligent de energie, iar acest lucru se învață mult mai ușor prin jocuri și amuzament. Scopul acestui proiect îl reprezintă atragerea interesului elevilor spre activități practice care se bazează pe elemente teoretice învățate la orele de curs.

Astfel de activități îi ajută pe cei mici să devină mai responsibili și mai atenți cu mediul înconjurător.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: